Introducere

Specialiști din trei țări și-au unit forțele pentru a face accesibilă dezvoltarea timpurie pentru mai mulți copii cu dezvoltare atipică. În cadrul proiectului Erasmus+ intitulat „Dezvoltarea abilităților copiilor cu dezvoltare atipică prin sprijin online”, implementat în perioada noiembrie 2018 – octombrie 2020, Asociația Rejtett Kincsek Down din Nyíregyháza, alături de Centrum Liberta din Kosice și Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare și-au asumat elaborarea unui sistem inovator de module e-learning. Platforma online va fi accesibilă în limba maghiară, română, slovacă și engleză. 

Asociația Rejtett Kincsek Down:

Asociația Rejtett Kincsek Down oferă sprijin copiilor și adulților cu sindromul Down și cu alte dizabilități mentale, cât și familiilor acestora, pentru a putea trăi o viață fericită ca membri deplini ai societății. În anul 2011, asociația a deschis la Nyíregyháza primul centru de dezvoltare incluzivă și loc de joacă din Ungaria, Castelul Minunilor Nyíregyháza (Csodavár Nyíregyháza), în care, pe lângă dezvoltarea copiilor și sprijinirea familiilor, se acordă atenție sporită creării unui ambient care facilitează integrarea, unde copiii cu dizabilități se pot juca și dezvolta împreună cu copii cu dezvoltare normală. Centrul este un spațiu de dezvoltare pentru copii cu dizabilități și în același timp, prin serviciile inedite ale locului de joacă, oferă o experiență unică pentru toți copiii. 
Luând drept model Castelul Minunilor Nyíregyháza, în anul 2018, și-a deschis porțile primul centru de dezvoltare incluzivă și loc de joacă din capitala Ungariei, Castelul Minunilor Budapesta (Csodavár Budapest), astfel conceptul Castelul Minunilor a devenit accesibil și pentru copiii și familiile lor din Budapesta. Scopul asociației este asigurarea dezvoltării timpurii pentru un număr cât mai mare de copii în ambele orașe. 
Asociația comunică în continuu și în mod interactiv cu familiile copiilor cu sindromul Down, pagina de Facebook a asociației având deja peste 13.000 de fani. În vederea informării și sprijinirii acestor familii, asociația a publicat, în cadrul unui proiect Erasmus+, un „Ghid pentru familiile copiilor cu dezvoltare atipică”, o publicație care poate fi accesată gratuit și care oferă în premieră informare de acest tip pentru părinți. CLICK AICI pentru accesarea ghidului în limba română, maghiară sau slovacă. 

Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare:

Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare este un ONG furnizor de servicii sociale cu o experiență de 30 de ani în domeniu, care își desfășoară activitatea pe raza județelor Satu Mare și Maramureș. Caritas oferă an de an sprijin și ajutor pentru mii de persoane aflate în dificultate. Misiunea asumată – sprijinirea persoanelor aflate în nevoie, în spirit creştin, fără deosebire de naţionalitate, religie, rasă, sex sau convingeri politice, având în vedere principiile creştine catolice – organizația o îndeplinește fără compromisuri, chiar și într-o lume în continuă schimbare.
Paleta de servicii sociale asigurate de Organizația Caritas este foarte largă. Caritas oferă servicii sociale pentru copii, tineri, vârstnici și persoane cu dizabilități, asigură servicii de îngrijire la domiciliu vârstnicilor de peste 65 de ani care suferă de boli cronice, și acordă ajutor și sprijin persoanelor și familiilor aflate în situație de criză.
În prezent, organizația dispune de 25 de servicii sociale licențiate, în anul 2019 având un număr total de 2.336 de beneficiari.
În crearea platformei de dezvoltare timpurie edumodul.hu și în elaborarea materialelor educative s-au implicat și specialiști ai Centrului de Reabilitare „Sfântul Iosif” din Satu Mare, unitate care funcționează sub egida Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare.
Mai multe informații despre organizația noastră găsiți pe pagina de web: http://www.caritas-satumare.ro/

Centrum Liberta

La Centrum Liberta, ne concentrăm în primul rând pe sesiuni intensive de reabilitare, folosind în principal terapia TheraSuit, sesiuni care durează de la o săptămână la patru săptămâni. Programul de tratament personalizat este elaborat de terapeuți experimentați după efectuarea examinărilor inițiale. Activitățile terapeutice zilnice, având durata cuprinsă între 1,5 ore și 4,5 ore, sunt compuse în principal din următoarele tipuri de terapii: TheraSuit, Metoda Bobath, concepția APPP, Giger MD; și terapii de suport: stimulare cu mingi la nivel respirator, nazal, facial, terapia snoezelen, stimulare bazală, sistem SM, kinesio taping, oxigenoterapie, împachetare cu turbă, propriostimulare, neuromobilizare, terapie ocupațională, Bioptron, terapie EEG Biofeedback. Informații despre pregătirea profesională a terapeuților noștri puteți găsi pe site-ul nostru web: www.centrumliberta.sk.

La tratament intensiv pot fi admiși copii de la vârsta de doi ani. Ne concentrăm pe copii cu leziuni ale sistemului nervos central, cu întârzieri în dezvoltare sau alte deficiențe motrice. La sfârșitul tratamentului intensiv, copiii primesc câte o diplomă, o carte sau o jucărie pentru realizările lor eroice, în funcție de ce îi face fericiți. Părinții pot fi prezenți la tratament dacă acest lucru este necesar sau pot profita de sala de așteptare, unde au acces la televizor, la o răcoritoare sau ca bonus la un masaj gratuit. Centrul nostru este echipat cu aparatură modernă de reabilitare, majoritatea din străinătate. Monitorizăm noile tendințe în reabilitare și ne dezvoltăm astfel treptat și serviciile. Dispunem de câteva aparate create special pentru noi, acestea sunt unicate. Pe lângă serviciile de reabilitare, organizăm și diverse activități de agrement pentru familii, precum Ziua Copilului, Moș Crăciun, seri de Crăciun.